Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au descoperit aproximativ 1400 articole textile și de încălțăminte,  susceptibile a fi contrafăcute, pe care doi cetățeni au încercat să le introducă ilegal în țară.

Astăzi, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, ocazie cu care au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit, în calele a două autocare, cantitatea totală de 1398 articole textile și de încălțăminte, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt doi cetăţeni, un cetățean român și un cetățean turc, cu vârste de 27, respectiv 47 de ani. Persoanele în cauză au declarat că transportau bunurile pentru diverși cunoscuți, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 149.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse masurile legale ce se impun.

Articolul precedentO giurgiuveancă, vedetă într-un show de televiziune!
Articolul următorStagiul militar obligatoriu ar putea fi reintrodus în România?