De la începutul acestui an și până în prezent, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu au fost angajați 18 asistenți maternali profesioniști; aceștia au primit în plasament 22 de copii, cu vârste cuprinse între 5 zile și  9 ani.

Alte 11 persoane care au depus cereri în acest sens au fost evaluate de către specialiștii Serviciului Asistență maternală, au urmat cursuri de formare profesională, după care le-au fost eliberate de către Comisia pentru Protecția Copilului Giurgiu atestate pentru a-și putea desfășura activitatea ca asistenți maternali profesioniști.

În vederea  eliberării atestatului, asistenții maternali profesioniști au avut posibilitatea de a opta pentru a se ocupa de creșterea, îngrijirea și educarea unuia sau mai multor copii, dintr-o anumită grupă de vârstă, cu dizabilități sau fără dizabilități; de asemenea, au avut posibilitatea de a opta și în ceea ce privește sexul copilului pe care urmează să îl primească în plasament. Persoanele respective se află în prezent în corpul de rezervă al asistenților maternali profesioniști, constituit la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, urmând să devină salariați ai instituției la data la care vor primi copii în plasament.

“De la începutul anului și până în prezent, au fost depuse la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, de către persoane cu domiciliul sau reședința în județul Giurgiu, 50 de cereri în vederea angajării ca asistenți maternali profesioniști. Unele persoane au renunțat ulterior, altele nu au îndeplinit condițiile necesare în vederea atestării ca asistenți maternali profesioniști iar altele urmează să fie evaluate în vederea atestării și să urmeze cursurile de formare profesională organizate la nivelul instituției noastre, cu durata de 60 de ore. Procesul de recrutare al viitorilor asistenți maternali profesioniști va continua și în următorii 3 ani, întrucât extinderea reţelei de asistenţă maternală din județul Giurgiu se face în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, prin care în decurs de 5 ani (2018-2023), vor fi angajaţi în total 125 de asistenţi maternali profesionişti”, a declarat Cătălin Lupu, director general al D.G.A.S.P.C. Giurgiu.

Un asistent maternal profesionist, salariat al D.G.A.S.P.C. Giurgiu, are salariul  de încadrare (brut) cuprins între 2080 şi 2511 lei (în funcţie de vechimea în muncă). De asemenea, acesta primește lunar indemnizaţia de hrană (347 lei), spor de 15% pentru condiţii de muncă deosebite şi spor de 7,5% pentru asigurarea continuităţii în muncă. Pentru cel puțin doi copii luați în plasament, asistenții maternali mai primesc în plus şi un spor de 15% iar cei care iau în plasament copii cu dizabilităţi beneficiază de un spor de 25% .

Fiecare copil aflat în plasament la asistent maternal profesionist  beneficiază de alocaţie de plasament, în valoare de 600 de lei lunar (900 lei în cazul copilului cu dizabilităţi) şi alocaţie de stat, în valoare de 185 de lei lunar (369  lei în cazul copilului cu dizabilităţi); pentru copiii cu dizabilitati se acordă și buget personal complementar lunar, în functie de gradul de handicap (60 lei -gradul 3; 175- gradul 2; 300 lei- gradul 3).

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentÎmpărțirea ministerelor cheie din noul Guvern s-a decis la Cotroceni: PNL vrea 10 ministere, USR PLUS – 5 și UDMR – 3. Cui revin posturile de vicepremier
Articolul următorBilanț coronavirus 10 decembrie: 7.067 de cazuri noi, 127 de decese