Până la data de 1 noiembrie 2021, Direcția de Asistență Socială a înregistrat 800 de dosare în vederea acordării ajutorului de încălzire. Cele mai multe solicitări sunt pentru gaze naturale – 366, 196 de dosare pentru combustibili solizi și lichizi, 177 pentru energie termică și 61 pentru energie electrică.

Conform Legii consumatorului vulnerabil, nr.226 din 16.09.2021, nu beneficiază de ajutorul pentru încălzire persoanele care dețin următoarele bunuri:
Clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești;
Terenuri de împrejmuire a locuinței, curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală;
Autoturism și/sau motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente , precum și pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile;
 
-Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani;
-Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze;
-Șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepția bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervația Biosferei ”Delta Dunării”;
-Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;
-Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;
-Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric;
-Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei;
-Suprafețe de teren , animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.
 
În vederea acordării ajutorului pentru încălzire aferent întregului sezon rece 2021, solicitanții trebuie să depună dosarele până la data de 20 noiembrie 2021.
Cererile pot fi depuse și după această dată, însă ajutorul nu va mai fi acordat pentru întregul sezon rece
 
 
 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCum procedează românii vaccinați care NU au primit certificatul digital COVID-19
Articolul următorBilanț COVID 3 noiembrie. Scade numărul infectărilor și al deceselor, dar cifrele rămân alarmante