În urma acţiunilor desfăşurate, ieri, poliţiştii din cadrul IPJ Giurgiu au deschis mai multe dosare penale pe numele unor bărbaţi care conduceau fără permis de conducere, sub influenţa alcoolului sau cu autoturismele neînmatriculate.

Ieri, la ora 16.20, polițiștii Secției Nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au depistat, în comuna Joița, județul Giurgiu, un bărbat, de 48 de ani, din comuna Cosoba, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul drager, acesta a indicat valoarea de 0.86 mg/l în aerul expirat, refuzând recoltarea probelor biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Tot duminică, la ora 1 dimineaţa, polițiștii Serviciului Rutier au depistat, un bărbat, de 26 de ani, din orașul Mihăilești, județul Giurgiu, în timp ce conducea un motociclu neînmatriculat, pe strada Prunilor, din orașul Mihăilești. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul savirsirii infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În după amiaza de duminică, pe strada Căminului, din localitatea Puieni, județul Giurgiu, polițiștii Biroului Rutier au depistat un tânăr, de 18 ani, din aceeașși localitate, în timp ce conducea un motociclu neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere de pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul neîmatriculat.

Tot în localiktatea Puieni, pe D.C.99, polițiștii Biroului Rutier au depistat un tânăr, de 19 ani. din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentBobby Păunescu, despre banii care au dispărut din România: „Ar plăti toată datoria publică”
Articolul următorNegocierile de pace din Ucraina. Miron Mitrea: Zelenski, cât e el de actor, nu poate să semneze un asemenea document fără să se sinucidă politic