În baza Planului de acțiune ,,Litoral 2018”, a fost suplimentat numărul de polițiști care acționează pentru liniștea și siguranța turiștilor de pe litoral. Prima serie de 173 de polițiști delegați din teritoriu vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în liniște și siguranță.

Astfel, în perioada 28 iunie – 3 septembrie a.c., zilnic, un total de 406 polițiști acționează, în sistem integrat, pentru siguranța cetățenilor.

Dintre aceștia, 233 de polițiști sunt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar 173 de polițiști, pe fiecare serie, sunt de la alte inspectorate de poliție județene, fiind delegați pentru a acționa în zona stațiunilor de pe litoral, pentru prevenirea faptelor antisociale, protejarea drepturilor și a bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța la malul mării.

Un număr de 10  polițiști giurgiuveni vor acționa, în sistem integrat, pentru siguranța cetățenilor pe litoralul Mării Negre în țară și în Republica Bulgaria, unde turiștii români vor primi sprijin și se vor bucura de un concediu în siguranță.

Pentru misiunea derulată în Republica Bulgară au fost selectați polițiști vorbitori de limba bulgară sau de o altă limbă de circulație internațională, fapt pentru care, turiștii români și nu numai, vor găsi în aceștia un real sprijin în toate situațiile ce pot apărea.

Polițiștii angrenați în aceste misiuni pe litoralul românesc și cel bulgăresc, fac parte din structurile de poliție rutieră și ordine publică și vor acționa  pentru prevenirea faptelor antisociale, protejarea drepturilor și a bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța la malul mării.

În această perioadă, vor fi derulate mai multe campanii pentru informarea turiştilor cu privire la prevenirea furturilor din camerele de hotel, din auto, de pe plajă, a dispariţiilor de minori şi a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.

Astfel, la hoteluri şi locuri de cazare omologate, în locuri vizibile, au fost afişate materiale preventive, iar turiştilor le-au fost distribuite pliante şi brăţări informative.

O atenţie deosebită este acordată şi taberelor şcolare existente în staţiunile de pe litoral, în cadrul cărora se vor derula campanii de prevenire în rândul elevilor.

Articolul precedentPompierii giurgiuveni au acționat în Teleorman. Au scos apa de pe străzi în timp ce unii localnici stau pe bancă
Articolul următorFurtuna a făcut ravagii la Giurgiu. Copaci căzuți pe carosabil și grădini distruse