La Aşezământul social „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Slobozia, judeţul Giurgiu, Veronica Ştefan are în grijă o comunitate specială: aceea a femeilor maltratate şi a copiilor lor.
Bătute, izgonite de-acasă cu copiii în braţe, doar cu hainele de pe ele, numeroase femei găsesc aici adăpost, sprijin şi educaţie pentru copii. Soţie de preot, s-a pus în slujba mamelor violentate de soţi şi ale unor copii abandonaţi sau traumatizaţi psihic de rătăcirea taţilor lor.
O familie cu 22 de suflete
Aşezământul a fost înfiinţat în 2009 și găzduiește copii și mame, victime ale violenței în familie. Au venit din toate zonele ţării, din Vaslui, Prahova, căci aici este loc pentru orice femeie necăjită.
Beneficiarii au primit şansa pentru o nouă viaţă. Iar poveştile femeilor asistate sunt adevărate lecţii de viaţă.
Cristina a plecat de acasă cu cei trei copii de teama bătăilor primite de la soţ dar şi pentru că nu mai voia ca copiii săi să trăiască într-un asemenea mediu. Aici, tânără a urmat chiar şi cursurile unei şcoli de şoferi şi are acum permis de conducere. Spune că nu ar mai pleca din aşezământ, pentru că îl consideră o adevărată casă.
Şi Adina are o poveste asemănătoare. A fugit de acasă gravidă fiind şi cu un copil de doi ani şi jumătate, şi tot violenţa soţului a făcut-o să plece de acasă, iar cineva cu suflet mare a ajutat-o să ajungă la acest centru social
O nouă şansă la viaţă
Au învăţat să trăiască împreună, să mănânce la aceeaşi masă, să se gospodărească singure, ca într-o mare familie. O familie mare, în care însă fiecare știe precis ce are de făcut și care-i sunt rosturile. Chiar dacă există o bucătăreasă, femeile asistate se implică și ele la pregătitul mesei zilnice, ca și în celelalte momente casnice obișnuite într-un cămin în care există armonie. La așezământ, pe lângă adăpost și hrană, mamele și copiii au parte și de asistență psihologică, juridică şi spirituală, după cum ne spune directorul Veronica Ştefan.
Perioada de primire este de 3 sau şase luni, dar, dacă în acest răstimp nu îşi rezolvă problemele, femeile asistate nu sunt obligate să plece. Asociaţia Pro Vita, care se ocupă de acest centru, a reuşit să achiziţioneze, cu sprijinul oamenilor cu suflet, două case pentru a putea să le ofere în continuare mamelor îngrijire şi adăpost. Tot ce au făcut aici s-a realizat prin donaţii şi cu ajutorul Episcopiei Giurgiu.
O mică gospodărie
În centru, există şi un grajd care, prin grija sponsorilor, a fost amenajat şi unde cresc opt vaci, trei viţei şi 30 de porci. Chiar şi femeile din centru ajută la hrănirea animalelor şi chiar la mulgerea vacilor, pentru că sunt tarepricepute, după cum spune Veronica Ştefan.
Mamele – care vin aici cu copii nenăscuți, nou-născuți sau ținându-i de mână – sunt încurajate să-și regăsească drumul și rostul, plecând apoi din adăpost către o viață nouă. Sunt ajutate să îşi termine studiile şi să îşi găsească de muncă.
Trăiesc din donaţii
Sunt oameni care ştiu ce înseamnă caritatea, grija față de aproape, compasiunea, dragostea pentru semeni şi fac donaţii către centru.
„Nu acceptăm donaţii în bani, ci le spunem de ce avem nevoie. De exemplu, de curând, două grupuri au făcut o campanie în urma căreia au strâns bani pentru a cumpăra rechizite pentru copii. Am fost impresionată, au luat cele mai bune rechizite, aşa, ca pentru copiii lor”, spune Veronica Ştefan.
Pentru că, aici, niciodată nevoile nu se sfârșesc. De la haine, materiale de curăţenie, hrană, este ca într-o gospodărie unde viaţa curge mereu. Iar aşezământul are nevoie de donaţii şi sponsorizări, căci asta este singura lui finanţare.
