În această noapte, în jurul orei 2:40, pompierii giurgiuveni au intervenit în localitatea Mogoșești pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism.
La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni.
Conducătorul auto, care efectua serviciul de pază, a ieșit la timp din autoturism și a încercat să stingă incendiul până la sosirea pompierilor.
În urma incendiului au ars compartimentul motor, roțile și ușile din față, bordul, parbrizul și, parțial, scaunele față.
Cauza probabilă a incendiului a fost scurtcircuitul electric.