De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.228 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 172 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 29 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.978 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.569 au fost declarate vindecate și externate. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

În judeţul Giurgiu, până astăzi, sunt confirmate 127 de cazuri.

Ieri, se înregistrau 128 de cazuri. Diferenţa o explică Prefectura Giurgiu:

„Precizăm că o persoană confirmată pozitiv apare în minus față de cifra de ieri, deoarece aceasta a fost inițial testată rapid, rezultatul fiind pozitiv, apoi cu aparatul Real Time PCR, rezultatul fiind negativ”.

Totodată, până acum, 675 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, BistrițaNăsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 362 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 247 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.042 de persoane. Alte 22.690 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 166.993 teste, acestea includ și testele raportate în data de 28.04.2020 după ora 13:00.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 587 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.928 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 497 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.318 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.005.343 de lei.

 

Articolul precedentOrban, atac dur la adresa PSD, după adoptarea tacită a autonomiei Ținutului Secuiesc, în Camera Deputaților
Articolul următorDin ce în ce mai multe incendii de vegetaţie uscată. Pompierii ameninţă cu sancţiuni