Doi deţinuţi de la Penitenciarul Giurgiu au fost găsiţi morţi în această dimineaţă.

În aceste momente, organele competente desfăşoară cercetări la faţa locului.

Cei doi au fost găsiți în pat, fără semne vitale şi se pare că aveau afecțiuni medicale, fiind sub tratament. Nu s-au găsit semne de violență.

Update. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu, astăzi, în jurul orei 7.00, conducerea Penitenciarului Giurgiu a informat cu privire la faptul că doi deținuți, unul în vârstă de 41 de ani, din București, și unul de 32 de ani, din Clejani, au fost găsiți decedați în camera de detenție.

În acest moment, în cauză a fost deschis un dosar de moarte suspectă.

Într-un comunicat al Penitenciarului Giurgiu se precizează că astăzi, în jurul orei 7:00, cu ocazia efectuării apelului de dimineață, personalul Penitenciarului Giurgiu a constatat că două persoane private de libertate, cazate în aceeași cameră de deținere, nu prezintă semne vitale.

De îndată, a fost alertat personalul medical propriu, concomitent cu solicitarea, prin apel 112, a sprijinului unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean.

În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, decesul celor două persoane a fost declarat la ora 7:25.

Precizăm că acestea se aflau în evidența cabinetului medical al unității, cu serie de afecțiuni pentru care se administra tratament.

În conformitate cu prevederile legale, evenimentul a fost notificat Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

În prezent, organele judiciare desfășoară verificări la fața locului.

De asemenea, s-a procedat la informarea familiei deținuților, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate și a Poliției Municipiului Giurgiu.

Cauzele și împrejurările producerii celor două decese vor fi, de asemenea, stabilite de organele abilitate, sprijinite de administrația locului de deținere.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPeste 100 de cadre didactice infectate cu COVID-19 înaintea începerii școlii, alte aproximativ 300 în carantină
Articolul următorRisc de infectare ridicat la grădinițe și creșe