Astăzi, în jurul orelor 11.00 a avut loc un incendiu, la o gospodărie din localitatea Chiriacu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o cisternă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent în două camere ale locuinței și la anexe.
O femeie, în vârstă de 61 de ani, a suferit arsuri la nivelul feței, a fost preluată de paramedici și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Incendiul a fost localizat, iar în prezent se acționează pentru stingerea acestuia.
Sursa: Realitatea de Giurgiu