Vântul puternic a pus copaci la pământ și a smuls tabla de pe acoperișuri, în județul Giurgiu. 

În urma codului galben de vânt puternic emis de meteorologi pentru județul Giurgiu, azi noapte, pompierii au intervenit pentru degajarea a doi copaci căzuți pe carosabil, pe strada Stejarului din municipiul Giurgiu.
În urma evenimentului nu au fost bunuri distruse.
Un alt copac a căzut pe DJ 503, la intersecția de la Stănești. Circulația a fost blocată pe ambele sensuri, iar intervenția de îndepărtare a copacului s-a încheiat  în jurul orei 4:50.

În urmă cu puțin timp, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu au intervenit la un cămin dezafectat din cartierul Tineretului.

Din cauza vântului puternic, o bucată din tablă s-a desprins de pe acoperișul clădirii, punând în pericol siguranța trecătorilor. Pompierii au acționat cu ajutorul autospecialei de intervenție la înălțime.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 156 – Telenovela senatoarei Șoșoacă în Parlament
Articolul următorSONDAJ INSOMAR. Guvernul de coaliție, în impas – LOVITURĂ DURĂ, la două luni de la învestitură. PNL câștigă teren