Polițiștii efectuează cercetări după ce au fost sesizați de către o femeie din comuna Adunații Copăceni, județul Giurgiu, cu privire la faptul că în locuința sa se află o armă care aparținea socrului său.

Potrivit polițiștilor, soția acestuia era obligată să depună arma la un armurier autorizat în termenul legal.

Vineri, 10 mai, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, din comuna Adunații Copăceni, județul Giurgiu, cu privire la faptul că la domiciliul său a găsit o armă despre care crede că ar fi aparținut socrului său, decedat, fără a deține vreun document în acest sens.

În baza sesizării, polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu – Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, s-au deplasat la locuința femeii, ocazie cu care au identificat o armă de calibru 9 mm.

Arma în cauză a fost verificată în baza de date, constatându-se că aceasta este înscrisă pe numele bărbatului decedat, posesor al permisului de armă eliberat de către I.P.J. Giurgiu la data de 4 mai 1994, iar la data de 11 octombrie 2017 a fost emisă dispoziția de anulare a autorizării față de persoana decedată ce a fost comunicată la aceeași dată soției acestuia, care nu a îndeplinit obligația depunerii la un armurier, întrucât a declarat că nu avea cunoștintă de existența armei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, totodată arma fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Articolul precedentMedalie de aur la tenis de masă pentru un jandarm giurgiuvean
Articolul următorGiurgiuveanul care și-a dotat mașina nu cu mulți cai putere, ci cu mulți decibeli