Pirotehnicienii giurgiuveni au desfășurat, astăzi, acțiuni de informare la nivelul centrelor de colectare a materialelor feroase.

Acestea au vizat măsurile ce trebuie adoptate în situația în care o persoană se prezintă la aceste centre pentru a valorifica obiecte din fier ce par a fi elemente de muniție.
 
Acțiunile s-au desfășurat în localitățile Bolintin Vale, Ulmi, Săbăreni, Bulbucata, Crevedia Mare, Grădinari și Bâcu, în 17 astfel de centre.
 
Reprezentanții acestora le-au precizat pompierilor că nu s-au confruntat cu astfel de cazuri, fiind interesați să afle toate informațiile necesare pentru a ști cum trebuie să se comporte în apropierea muniției rămase neexplodate din timpul conflictelor armate.
 
Pe timpul activităților au fost oferite și materiale cu informare preventivă, astfel încât toți angajații să aibă posibilitatea de a le consulta.
 
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.
 
În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, chiar dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea.
 
Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.
 
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.
 
Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPirotehnicienii de la ISU Giurgiu, campanie informativă la centrele de colectare a materialelor feroase
Articolul următorPrima convenție a Clubului de Presă, de Ziua Mondială a Libertății Presei – Cine face parte din Consiliul de Onoare