Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 8 – 21 aprilie 2024. Potrivit specialiștilor ANM, țara noastră va fi traversată de un val de aer cald, valorile termice în următoarele zile urmând să se apropie de 30 de grade Celsius. O posibilă răcire este prognozată pentru începutul săptămânii viitoare.
Administrația Națională de Meteorologire a emis luni, 8 aprilie 2024, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.
„Pe parcursul acestei săptămâni vremea se va menţine predominant frumoasã, cu valori termice semnificativ mai ridicate faţã de normele perioadei în cea mai mare parte a ţãrii. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 28 de grade, cu cele mai scăzute temperaturi pe litoral şi în deltã. Nopțile și diminețile vor fi mai răcoroase în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde temperaturile minime vor coborâ până spre 0…2 grade. Precipitațiile vor fi deficitare în următorul interval, izolat vor fi posibile ploi de scurtã duratã în zonele montane și submontane. Vântul va sufla cu uşoare intensificãri în sudul Banatului şi izolat în Moldova şi pe crestele montane. Vor fi condiţii de ceaţã pe litoral, în deltã şi în zonele depresionare. O posibilă răcire este prognozată de meteorologi de la începutul săptămânii viitoare”, spun specialiștii de la ANM.
Vremea în Banat
În prima săptămână de prognoză, deși valorile termice vor varia ușor de la o zi la cealaltă, se vor situa cu mult peste normele caracteristice perioadei, astfel încât temperaturile maxime vor avea medii între 24 și 26 de grade, iar cele minime între 8 și 10 grade. A doua săptămână va debuta cu o răcire semnificativă, dar până la finalul acesteia se vor apropia de norme, condiții în care maximele vor fi de la 10 la 20 de grade, iar minimele de la 4 la 6 grade, mediat regional. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în intervalul 16…21 aprilie.
Prognoza meteo în Crișana
Vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod caracteristic perioadei în intervalul 8…15 aprilie, cu medii ale valorilor termice maxime între 22 și 28 de grade și ale minimelor între 16 și 18 grade. După acest interval se va răci accentuat, astfel încât maximele vor scădea la 14 grade mediat regional și minimele la 4 grade, după care vor tinde spre un normal, aceasta însemnând 18 grade ziua și 6 grade noaptea. Va ploua pe arii relativ extinse în a doua săptămână a intervalului de prognoză.
Vremea în Transilvania
În primele 3 zile de prognoză maximele vor fi în creștere, cu medii de la 24 la 26 de grade, apoi, până în 15 aprilie vor avea variații între 20 și 24 de grade, după care vor scădea semnificativ la 16 grade în următoarele două zile și se vor redresa ușor spre finalul intervalului de prognoză, la 18 grade mediat regional. Temperaturile minime vor varia între medii de 2 și 8 grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 9 și 10 aprilie și din nou între 18 și 21 aprilie. Va ploua pe arii restrânse și în general slab, cu o probabilitate mai mare din 14 aprilie.
Prognoza meteo în Maramureș
Vremea se va încălzi în primele trei zile de prognoză, cu medii ale maximelor de la 22 la 26 de grade și ale minimelor de la 6 la 10 grade. După această data vor urma două episoade de răcire, unul în zilele de 12 și 13 aprilie și celălalt, care va fi semnificativ, în intervalul 16…19 aprilie, astfel că, mediat regional, valorile diurne vor varia între 12 și 22 de grade, iar cele nocturne între 4 și 8 grade. Probabilitatea de ploaie va deveni ridicată după data de 16 aprilie și până la finalul intervalului.
Vremea în Moldova
Până în data de 15 aprilie vremea nu va avea variații mari din punct de vedere termic, mediile maximelor vor varia între 22 și 26 de grade, iar ale minimelor între 6 și 10 grade. Între 15 și 17 aprilie se va răci accentuat, astfel încât ziua vor fi 16 grade mediat regional, iar noaptea 4 grade, apoi vor mai fi doar ușoare variații. Regimul pluviometric va fi deficitar în mare parte a intervalului, ploi slabe urmând a se semnala pe suprafețe restrânse, îndeosebi după data de 16 aprilie.
Prognoza meteo în Dobrogea
Vremea va fi ușor mai caldă în prima săptămână de prognoză, cu medii ale maximelor ce vor varia între 22 și 24 de grade și ale minimelor între 8 și 12 grade. Următoarea săptămână aduce o răcire substanțială, cu un regim termic ce nu va avea variații prea mari pe parcursul intervalului si se va situa, mediat regional, la valori diurne de 18 grade și nocturne de 8 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a intervalului, ploi slabe, de scurtă durată, urmând a se semnala izolat, cu probabilitate mai mare după 13 aprilie.
Vremea în Muntenia
Regimul termic se va situa peste cel caracteristic perioadei în intervalul 8…16 aprilie, chiar daca valorile maxime vor avea ușoare variații, între medii de 24 și 26 de grade, iar cele minime între 8 și 12 grade. În zilele de 17, 18 și 19 aprilie se va răci semnificativ, astfel că ziua vor fi temperaturi, mediat regional, de 18 grade, iar noaptea de 6 grade, iar până la sfârșitul intervalului vor mai crește ușor. Ploile se vor semnala cu o probabilitate mai mare în a doua săptămână de prognoză.
Prognoza meteo în Oltenia
Vremea va fi în general frumoasă și caldă în prima săptămână de prognoză, cu valori maxime ce se vor situa, mediat regional, între 24 și 26 de grade și minime între 8 și 10 grade. Între 15 și 17 aprilie se va răci brusc, astfel încât regimul termic diurn va coborî spre 18 grade, apoi va mai urca ușor, la 20 de grade, iar cel nocturn se va menține în jurul a 6 grade. Deficitul pluviometric va fi accentuat în majoritatea zilelor din interval, șansele de ploaie fiind mai ridicate doar la finalul perioadei de referință.
Vremea la munte
Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în prima săptămână, chiar dacă vor fi variații termice de la o zi la cealaltă, astfel încât mediile acestora se vor încadra, la maxime, între 12 și 16 grade, iar la minime între 2 și 6 grade. După data de 15 aprilie se va răci accentuat, cu maxime ce vor ajunge la 6 grade mediat regional și minime la -2 grade. Probabilitatea ca precipitațiile să se manifeste cu caracter local va fi mai ridicată după data de 17 aprilie.
Sursa: Newsinn