FCSB își caută stadion pentru ultimele partide pe care le va disputa pe teren propriu în acest an, după ce Gabriela Firea a anunțat că va închide Arena Națională.

Astra Giurgiu a sărit în ajutorul roș-albaștrilor și clubul susține că echipa lui Gigi Becali poate evolua pe ”Marin Anastasovici”.

„Am accepta ca FCSB să joace la Giurgiu. E un club cu care noi avem o relație foarte bună, foarte mulți jucători de la noi joacă la FCSB și am accepta ideea ca ei să joace pe terenul nostru. Gazonul în momentul de față arată foarte bine”, a recunoscut preşedintele Astrei, Dănuţ Coman.

Piteştiul, prima variantă a FCSB-ului

FCSB a început să îşi caute stadion pentru ultimele trei meciuri de pe teren propriu din acest an, cu Gaz Metan Mediaş, Viitorul şi CFR Cluj, după ce primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că stadionul va fi închis două-trei luni pentru refacerea gazonului. Terenul de pe cel mai mare stadion al ţării s-a prezentat într-o stare deplorabilă la derby-ul Dinamo – FCSB, 1-1, de duminică.

Patronul FCSB-ului, Gigi Becali, a dezvăluit că nu mai vrea să joace meciurile de acasă la Voluntari, acolo unde „roş-albaştrii” au organizat trei partide de pe teren propriu din acest sezon. Prima variantă luată în calcul a fost Piteştiul, unde echipa lui Becali a mai evoluat în trecut pe teren propriu.

Galeria lui FC Argeş a anunţat însă că nu e de acord ca echipa favorită, din Liga 2, să împartă stadionul cu vicecampioana României, astfel că s-a ajuns la posibilitatea ca FCSB să joace la Giurgiu următoarele partide de acasă.

 

Articolul precedentRecomandări privind siguranța circulației rutiere în condiții de carosabil umed, acoperit cu zăpadă sau polei
Articolul următorAccident rutier pe Bulevardul CFR. Minoră accidentată pe trecerea de pietoni