Guvernul va îngheţa valoarea punctului de amendă pentru anul viitor, dar calculul trebuie schimbat, având în vedere că această relaţie între punctul de amendă şi salariul minim pe economie nu este „soluţia care să se poată aplica”, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.

„Am luat decizia să facem şi noi ceea ce au făcut Guvernele anterioare, dar cu siguranţă trebuie schimbat acest sistem.

Practic, punctul de amendă a fost legat de salariul minim pe economie şi în fiecare an, practic, nu s-a crescut punctul de amendă odată cu creşterea salariului minim. Vom aplica şi noi această soluţie, să nu creştem punctul de amendă”, a declarat Ludovic Orban, marţi, întrebat dacă punctul de amendă va fi crescut odată cu creşterea salariului minim.

Premierul a precizat că măsura se va aplica pentru anul viitor.

„S-a dovedit clar că această relaţie între punctul de amendă şi salariul minim pe economie nu este soluţia care să se poată aplica, din moment ce an de an s-a îngheţat punctul de amendă, probabil trebuie calculat în alt mod”, a spus Orban.

Articolul precedentCeață densă pe drumurile din județul Giurgiu. Ce recomandă polițiștii
Articolul următorSunt legale coarnele și nasul de ren pe mașini? Polițiștii au făcut ANUNȚUL