Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism aflat în atenția autorităților din Germania. 

La data de 01.04.2023, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean bulgar, în vârstă de 31 de ani, care conducea o autoutilitară cu care tracta o platformă auto pe care se afla un autoturism marca AUDI A6, an de fabricație 2017.

Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat că autoturismul figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de către autoritățile din Germania.

Mijlocul de transport, estimat la o valoare de 120.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „tăinuire” , faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 1 din Codul Penal.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAngajat din Penitenciarul Giurgiu, prins în flagrant în timp ce încerca să livreze substanţe dopante deţinuţilor
Articolul următorNouă autospecială de stingere în dotarea ISU Giurgiu