În această dimineață unul dintre jandarmii care efectuează controlul la intrarea în Tribunalul Giurgiu a surprins un tânăr care avea asupra sa un cuțit. Jandarmul aflat în misiune de supraveghere a accesului l-a oprit și a solicitat sprijinul echipajului de ordine publică.

Tânărul de 23 de ani, din Bolintin Vale, le-a spus jandarmilor că a uitat cuțitul în geacă și intenționa să îl folosească pentru a tăia un cablu.

În acest caz, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “portul, fără drept, al cuțitului în sediul unei instituții publice”, cercetările fiind continuate de Poliție.

Articolul precedentAccidentată în timp ce traversa pe trecerea de pietoni
Articolul următorA crescut traficul la frontiera cu Bulgaria, a crescut și numărul ilegalităților