Polițiști din cadrul Politiei Municipiului Giurgiu au fost sesizați pe 13 februarie, prin apel 112, de către o femeie, de 24 de ani, din comuna Adunații Copăceni, județul Giurgiu, cu privire la faptul că, în cursul serii, a fost plecată de la domiciliu, iar când a revenit, a găsit locuința spartă.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări, s-a stabilit faptul că o persoană ar fi pătruns în locuința apelantei, de unde ar fi sustras 4 laptopuri, în valoare de aproximativ 26.000 de lei.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a fost identificată persoana în cauză, ca fiind un bărbat, de 34 de ani, din comuna Comana, județul Giurgiu.

Pentru administrarea probatoriului, la data de 18 aprilie, polițiștii Secției nr.1 Călugăreni, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale si ai Serviciului Criminalistic, au pus în aplicare un mandat de executare a percheziției domiciliare, la locuința persoanei bănuite de săvârșirea infracțiunii, fiind ridicate anumite înscrisuri.

Prejudiciul a fost recuparat în totalitate.

La data de 27 aprilie, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, iar astăzi, va fi prezentat instanței de judecată cu propuneri procedurale.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPTF: Peste 8.600 de ucraineni au intrat miercuri în România, cu 30% mai mulţi decât marţi
Articolul următorAccident mortal la ieşire din Hulubeşti. Un șofer și-a pierdut viața iar pasagerul a fost rănit