Un bătrân de 90 de ani, din Bucșani, a fost salvat dintr-un incendiu de către vecini, care au observat la timp că locuința acestuia a luat foc.
Incendiul s-a declanșat aseară, în jurul orei 20.00, iar vecinii bătrânului au alertat și pompierii, care au intervenit pentru stingerea flăcărilor. Flăcările cuprinseseră un dormitor al casei, arzând articolele de mobilier existente în interiorul acestuia. Din fericire, bătrânul a suferit doar arsuri superficiale, fără ca viața să îi fie pusă în pericol.
Un echipaj de la Ambulanță i-a acordat primul ajutor medical.
Datorită intervenției prompte a pompierilor de la Garda de intervenție Roata, incendiul nu s-a propagat la restul imobilului.
Cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un scurt circuit electric, produs la un prelungitor existent în camera de locuit.