Astăzi, în jurul orei 14:06, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în municipiul Giurgiu, pe strada Clopotari, pentru deblocare ușii unui imobil.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare din cadrul  Detașamentului de Pompieri Giurgiu.

După deblocarea ușii, s-a constatat faptul că în interiorul locuinței se afla o femeie decedată. Cercetările au fost preluate de Poliţie.

Cadavrul se afla într-o avansată stare de putrefacţie.

Din primele concluzii ale criminaliștilor, femeia, de 87 de ani, nu prezenta urme de violență, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Giurgiu.

Cadavrul femeii a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Articolul precedentTextile și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu
Articolul următorAcum!!! Un microbuz s-a răsturnat pe DN5 B