Biroul Poliția Animalelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu a tras linie şi a făcut un bilanț după primul an de activitate .

Activităţile desfăşurare în cursul anului 2021 arată că au fost inițiate și executate 90 de acțiuni și controale, împreună cu reprezentanții Consiliului Județean Giurgiu şi au fost efectuate campanii de conștientizare a populației în legătură cu sancțiunile penale sau contravenționale la care se expun pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la protecția animalelor.

Poliţiştii Biroului pentru Protecția Animalelor au efectuat cercetări în 13 dosare penale, fiind soluționate 7 dintre acestea, iar 2 cauze penale au fost constituite ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, una dintre infracțiuni fiind constatată în flagrant delict.

În această perioadă, au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 43.700 de lei, au fost emise 17 ordine de plasare în adăpost, pentru 178 de animale aflate în stare de pericol.

Totodată, poliţiştii au efectuat verificări în 95 de petiții și 2 intervenții ca urmare a sesizărilor primite prin SNUAU 112.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentTeleorman: Doi tineri din Giurgiu, reţinuţi pentru jefuirea unor morminte dintr-un cimitir din Videle
Articolul următorMiza uriașă din spatele scandalului care a aruncat România în HAOS. Orban, detalii explozive despre Iohannis – Legile Puterii, ora 20:50