Omul de afaceri Bobby Păunescu a demontat acuzațiile lansate la adresa postului Realitatea Plus de către Sorin Oancea, managerul B1 TV, post deținut în egală măsură de cei doi. Păunescu a afirmat că prin atacuri la adresa Realitatea Plus și, mai nou, la adresa familiei Păcuraru, Oancea ar încerca să mascheze faptul că nu lămurește suspiciunile care-l vizează direct, legate atât de actul managerial, cât și de o presupusă legătură cu serviciile de informații.

„Nu este o campanie B1 TV, eu sper să fie ultima apariție pe acest subiect. Spuneam că orice comunicat de presă din partea B1 TV care vine să acopere sau să apere pe unul dintre conducători nu face decât să lovească în activitatea economică a televiziunii, să lovească în audiență și în credibilitatea pe care o are această televiziune. Nu voi permite acest lucru, sunt fondatorul B1 TV, azi se împlinesc 21 de ani de când a apărut,” a afirmat regizorul și omul de afaceri Bobby Păunescu, în direct la Realitatea Plus.

AȘTEPT CA SUSPICIUNILE SĂ FIE ÎNLĂTURATE CU DOVEZI. CLAUZA ANTI-OFIȚERI ACOPERIȚI ESTE ÎN CONTRACT

„S-a făcut o serie întreagă de acuze și așteptăm rezultatul anchetelor autorităților, pentru că acuzațiile sunt foarte grave. Eu n-am cum să le cred atât timp cât nu vine cineva de la o autoritatea a statului, care se ocupă de așa ceva, și-mi spune că așa este. Atunci când am făcut acest parteneriat (cu S. Oancea – N.R.), în urmă cu aproximativ 10 ani, pe lângă jurământul la nivel personal, există și în contract o clauză că n-ai voie să fii ACOPERIT, agent, ofițer sau orice altceva, pentru că asta ar duce la manipularea audienței. Ori noi am stabilit de la început, de când a apărut postul, că B1 TV nu va lua bani de la stat și va încerca să fie televiziunea românilor, a cetățenilor.

Când spun că nu este ETIC și DEONTOLOGIC mă refer la partenerul meu Sorin Oancea. (…) Au fost niște acuzații că ar fi acoperit, dar astfel de acuzații sunt des întâlnite, eu nu pot să le cred cât timp nu vine o autoritate să confirme. Dacă se dovedește că așa este, atunci sigur că cel care a făcut așa ceva nu are ce căuta in presa din România”, a mai afirmat Păunescu.

PĂUNESCU: SERVICIILE DE INFORMAȚII AU FOST SESIZATE

Acționarul B1 TV a precizat că a făcut o serie de demersuri oficiale pentru a se lămuri în legătură cu suspiciunile legate de trecutul și rolul lui Sorin Oancea.

„Serviciile de informații din România, care ne pot spune dacă este sau nu așa. S-au adus și probe, dar de la persoane fizice, care nu sunt in funcții. Eu, pentru a formula o acuzație clară împotriva partenerului, care s-a jurat că nu este adevărat, trebuie să am ceva concret, că nu suntem amatori.

Mă deranjează, la nivel personal, faptul că prin intermediul B1 TV se aduc acuzații și la adresa partenerului meu de afaceri Maricel Păcuraru și a familiei sale. 

PĂUNESCU: ESTE POSIBIL CA ÎN SPATE SĂ FIE STATUL PARALEL

„Stăpânul nostru este audiența, nu Statul Paralel, nu generalul cutare, care are interesul să dirijeze televiziunea B1 TV într-o direcție sau alta. Eu am bănuieli că aceste atacuri la adresa mea vin și dinspre Statul Paralel, dar n-aș vrea să dau nume, pentru că nu-mi place să fac ca ceilalți, anume a împrăștia tot felul de chestiuni, un fel de ceață aruncată peste toți astfel încât toți să scape.

Acum lucrurile par să fie tot mai clare, iar campania pe care o duceți la Realitatea Plus cu Petrom și cu toate privatizările dezastruoase este un demers extraordinar de important și lăudabil și nu cred că este român care să nu o susțină. Atacuri similare au fost și în cazul meu, cu emisiunea pe care o fac la B1 TV.”

L-AȚI ÎNTREBAT PE S. OANCEA DESPRE SUSPICIUNILE PRIVIND POSIBILA SA LEGĂTURĂ CU SERVICIILE?

„I-am cerut să-și clarifice situația, astfel încât să nu mai circule astfel de acuzații, care afectează activitatea și credibilitatea postului. Iar acuzațiile sale la adresa mea ridică niște semen de întrebare: de ce să acuzi dacă te simți nevinovat?

Mă deranjează că-mi atacă partenerul, în numele B1 TV, eu în permanență am spus că lucrurile se spală în familie, dar el împinge postul în față, am impresia că cineva are interesul să distrugă B1TV”, a precizat omul de afaceri.

O ȘEDINȚĂ AGA AR URMA SĂ LĂMUREASCĂ SITUAȚIA

Omul de afaceri a vorbit și despre o controversată ședință AGA, despre care Sorin Oancea a afirmat că n-ar fi avut loc. Bobby Păunescu a precizat că întâlnirea a avut loc, dar nu s-a luat nicio decizie, tocmai pentru că Oancea n-a participat și n-a adus documentele solicitate.

“Foarte rapid va fi convocată o nouă ședință AGA până la sfârșitul anului. În general, nu-mi place să dau date din interior, să zicem că până la sfârșitul anului vom clarifica situația, vom face și o conferință de presă, la care să participe și Sorin Oancea, cu documentele pe masă. Trebuie să-și rezolve rapid situația și să lămurească rapid acuzațiile care planează asupra sa, la fel cum ar trebuie să fac și eu dacă ar fi la adresa mea, astfel încât activitatea postului de televiziune să nu fie afectată.

„Eu mai aștept, ca bun creștin am zis că înțeleg, poate și autoritățile se mișcă mai greu până vin să ne clarifice, că nu este ușor să spună că a fost „acoperit” al serviciului cutare, dacă este cazul, eu sper să nu fie, că asta ar fi SCANDALOS. Adică dacă atâția ani s-a mers pe o chestiune de genul ăsta este deosebit de grav,” a mai afirmat Bobby Păunescu, în direct la Realitatea Plus.

UN ATAC CARE NU ARE NICIO LEGĂTURĂ CU POSTUL DE TELEVIZIUNE

“S-a trecut la niște atacuri la persoane, la proiecte care n-au legătură nici cu Realitatea Plus, nici cu B1TV, sunt atacate niște proiecte mari, importante, internaționale, în care antreprenori români lasă orgoliile la o parte tocmai pentru a construi ceva, pentru a dovedi că România se poate face lucruri extraordinare și tu vii și lovești în lucrurile astea ridică niște semne de întrebare.”

SESIZĂRILE, TRIMISE CĂTRE TOATE SERVICIILE DE INFORMAȚII

Bobby Păunescu a mai precizat că a făcut sesizări către toate serviciile de informații, în legătură cu suspiciunile legate de Sorin Oancea. “Apartenența sau nu la un serviciu, eu nu spun că e rău să lucrezi în acest domeniu, dar nu în mass media, într-una dinte puterile statului. Sper că nu este cazul să constatăm că așa a fost, pentru că este foarte grav, este foarte grav și vom lua măsurile în consecință.”

UNDE SUNT CELE 6 MILIOANE DESPRE CARE A VORBIT SILVIU MĂNĂSTIRE

Bobby Păunescu a explicat și care sunt suspiciunile legate de cele 6 milioane de euro, sumă despre care a vorbit fostul realizator B1 TV Silviu Mănăstire.

“Este un audit în curs, dacă banii sunt din publicitate, ar fi trebuit să intre în contabilitatea postului. Auditul verifică acest lucru, la final putem veni cu o acuzația clară sau cu anularea unei acuzații. Să aveți încredere că dacă ceva s-a făcut împotriva interesului cetățeanului, de către cineva din B1 TV, acea persoană va fi pedepsită.”

DE UNDE ACUZAȚIILE LA ADRESA REALITATEA PLUS

“Hai să spun de ce sunt acuzațiile: la emisiunile pe care le fac la B1TV mi s-a spus că am fost blocat să apar în alte părți, că s-au dat bani să nu mai apar și pentru că am venit totuși la Realitatea Plus au reînceput atacurile, mai întâi la adresa mea, pentru că înainte de Realitatea Plus eram eu vizat. Interpol, serviciile de Securitate din lume știau chestiunea asta. Interpolul a venit în urmă cu 4-5 ani, când cineva a încercat să fure B1TV, în sensul să pună presiune să o dau.

Ca să citez o filmare care aștept să se confirme dacă e adevărată sau nu, o discuție între un primar de sector și un jurnalist, s-a spus, citez, că “a scăpat la Realitatea Plus”. Este grav dacă este adevărat. Singurul lucru care m-a făcut să revin asupra acestui subiect este că Sorin Oancea a lansat un atac la adresa partenerilor mei,” a mai afirmat omul de afaceri.

Articolul precedentNoi informații din culisele privatizării Petrom. Gigi Becali spune că un fost ministru știe adevărul
Articolul următorAna Maria Păcuraru: „Aproape 50 de mii de semnături s-au strâns deja pentru recuperarea Petrom”