O casă din localitatea Novaci a luat foc, azi-noapte, cel mai probabil din cauza jarului căzut din centrala termică.
Proprietara, o femeie în vârstă de 73 de ani, a fost trezită din somn de fumul dens și a reușit să iasă la timp din casă.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești și Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta într-un dormitor de la mansardă și la acoperișul locuinței. Pompierii au intervenit astfel încât flăcările să nu se extindă.
Incendiul a fost lichidat după aproximativ patru ore.
Au ars mobilierul dintr-o cameră, acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 mp și al unei anexe pe circa 30 mp și o tonă de lemne. Au fost distruse centrala termică și alte bunuri de la mansardă.
Sursa: Realitatea de Giurgiu