Casa unei familii din localitatea Crevedia Mică a luat foc, ieri după-amiază, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. Când au văzut că iese fum din acoperișul locuinței, proprietarii au cerut ajutor.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o cisternă. Aceștia au fost sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună, cu încă o cisternă.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, la mansardă fiind amenajate trei dormitoare și o încăpere în care erau depozitate haine, care nu au mai putut fi salvate.

Pompierii au acționat aproape patru ore pentru stingerea acestui incendiu și au reușit să protejeze camerele de la parter și bunurile din interior.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentDezvăluiri explozive despre dosarul Petrom: Cine plătește pentru JAFUL național – Demersurile Dianei Șoșoacă
Articolul următorGiurgiu. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă a declanşat o anchetă internă după ce un pacient, internat pe secţia ATI, a decedat în urma unor plăgi înjunghiate