Compania de Drumuri derulează prima Strategie de Siguranță Rutieră „Nicio persoană nu și-a pierdut viața în accidente de circulație pe tronsoanele de drum cu programe pilot de siguranță rutieră”.

Un proiect cuprins în Strategia de Siguranță Rutieră se referă la sectoarele de drum cu rată mai mare de accidente cunoscute ca puncte negre.
 
Statistica Poliției Rutiere arată că pe rețeaua de Drumuri Naționale sunt peste 300 de puncte negre din care 140 foarte periculoase  iar un consultant extern care va câștiga licitația urmează să propună măsurile de siguranță necesare.
 
Județul cu cele mai multe puncte negre este Prahova cu 11 astfel de zone, dintre care 8 pe DN 1. DN 7 Valea Oltului în județul Vâlcea are șapte astfel de zone foarte periculoase.
 
Giurgiu are șase astfel de puncte negre, dintre care cinci pe DN 6 și unul pe DN 5.
 
România are o Strategie Națională de Siguranță Rutieră pentru perioada 2016 – 2020 adoptată prin Hotărâre de Guvern însă foarte puține dintre propuneri au fost puse în practică.
 
Aproape 1900 de oameni își pierd viața în fiecare an în accidente de circulație, România fiind (încă) foarte departe de atingerea obiectivului propus de UE, acela de a reduce cu 50 % numărul victimelor din accidente rutiere.
 
Cele mai periculoase șosele din țară sunt DN 2 București – Suceava, DN 1 București- Cluj –Oradea și DN 6 București-Craiova-Timișoara.
Articolul precedentProgramul Tomata. Până când se pot înscrie fermierii
Articolul următor90 de percheziții, pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată