De mâine, amenda minimă pentru cei care ies din case este de 2.000 de...

Începând de joi vor fi aplicate noile amenzi pentru nerespectarea regimului stării de urgență, sumele fiind majorate printr-o ordonanță de urgență, care a fost publicată în Monitorul Oficial marți, după cum a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Spitalul Orășenesc Bolintin Vale, pe lista spitalelor suport COVID-19

În Monitorul Oficial nr. 263 s-a publicat lista spitalelor din România desemnate spitale suport COVID-19, potrivit Ordinului nr. 533/ 29.03. 2020 al ministrului Sănătății.

Hidroelectrica donează 1.500.000 lei Spitalului Județean de Urgență Giurgiu

Peste 10,033 miloane de lei a alocat astăzi Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, pentru sponsorizarea unui număr de șapte instituții medicale cu unități de primiri urgențe, printre care si  Spitalul Județean de Urgență Giurgiu, care va primi suma de 1.500.000 lei.

Tânăr încătușat în Giurgiu după ce a ieșit în fața blocului și a făcut...

Un tânăr de 28 de ani, din Giurgiu, a fost încătușat în această după amiază de către polițiștii care patrulau prin oraș și care au observat că acesta se afla în fața blocului în care locuia și făcea scandal

Cifre alarmante. Aproape 2000 de giurgiuveni izolați la domiciliu și 131 în carantină

La data de 29 martie, în județul Giurgiu se află în carantină instituționalizată – 131 de persoane și în autoizolare la domiciliu – 1.978 de persoane.

Coronavirus în România: autoritățile se așteaptă ca încă 200.000 de români să revină în...

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă seara că până în prezent aproximativ 200.000 de români s-au întors în ţară, iar până la Paşte autorităţile se aşteaptă la încă 200.000. România se pregăteşte de scenariul 4, iar o nouă ordonanţă militară urmează să fie publicată curând.

Containere speciale pentru giurgiuvenii autoizolați la domiciliu

Angajații societății de salubritate din Giurgiu colectează gunoiul menajer în eurocontainere separate care stau sigilate de la persoanele izolate sau în autoizolare la domiciliu, asta până acele persoane ies din izolare.

Guvernul adoptă noi măsuri privind starea de urgență

Astăzi, 26 martie, Guvernul României se reunește la ora 17 pentru a lua noi măsuri privind starea de urgență. 

Toate locurile de joacă din municipiul Giurgiu, închise. Ele vor fi păzite de Poliția...

Având în vedere Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență publicat în Monitorul Oficial nr.212/16.03.2020, planul de măsuri nr.1401/16.03.2020, Hotărârea nr.10/16.03.2020 și Ordonanța militară nr.2/21.03.2020  în perioada instituirii stării de urgență, Primarului municipiului Giurgiu, adoptă următoarea decizie:

Măsuri drastice în Piața Centrală din Giurgiu. Ce reguli trebuie să respecte clienții

Prefectura Giurgiu vă informează că în contextul epidemiologic actual, administrația Pieței Centrale din municipiul Giurgiu a luat decizia implementării următoarelor măsuri, pentru combaterea efectelor COVID-19: