Fostul premier Victor Ponta nu scapă nicio ocazie să arunce săgeți otrăvite către guvernarea PNL. Privind cu detașare, de pe margine, cum Guvernul încearcă, pe toate căile, să mențină echilibrul bugetar al României, demagogul pesedist susține sus și tare că, dacă ar fi la putere, ar mări pensiile cu 40%. O capcană pe care nici măcar mai-marii politicii nu riscă să o (mai) întindă electoralului și așa sătul de promisiunile cu care guvernarea anterioară i-a amăgit ani în șir.

 

Ce uită Victor Ponta să spună este faptul că, timp de mai bine de 3 ani și jumătate, cât a avut frâiele țării în mână, nu a fost capabil să o ghideze pe un drum al relansării economice, oricât de neînsemnată poate ar fi fost în ochii unui politician atât de „prețios” ca domnia sa. 

Majorarea pensiilor ar fi greu de suportat chiar și într-o situație economică favorabilă. În condiții de pandemie, este evident că mărirea cu 40% nu poate fi susținută financiar. 

„Se vede limpede că majorarea cu 40% este o majorare care nu poate fi susținută financiar pentru că ea generează un pericol grav pentru echilibrul bugetar al României, riscând să afecteze capacitatea României de a face față tuturor plăților”, avertizează premierul Ludovic Orban.

Calculele sunt simple: majorarea pensiilor la nivelul cerut de lege ar frânge acest echilibru atât de precar. Iar lucrurile sunt cât se poate de clare: potrivit unui calcul al guvernului PSD, cel care a inițiat majorarea pensiilor fără să aibă măcar habar de consecința pentru buget a unei astfel de măsuri, doar în ultimele patru luni din an necesarul de finanţare pentru majorarea pensiilor este de 25 de miliarde de lei; pentru anul următor, necesarul suplimentar de finanţare ar fi de 58 de miliarde de lei!

Revenind, însă, la guvernarea Ponta și la „ce-aș-fi-făcut-eu-dacă-eram-premier”, cifrele vorbesc de la sine. Cifrele dezastrului: în perioada guvernării PSD-Ponta, punctul de pensie a crescut după cum urmează:

– cu 3,9% la 1 ianuarie 2013 la 762,1 lei
– cu 3,7% la 1 ianuarie 2014 la 790,7 lei
– cu 4,9% la 1 ianuarie 2015 la 830,2 lei.

Încă o dovadă a faptului că, „pe vremea lor”, marea majoritate a pensionarilor din România, părinții și bunicii noștri, au fost săraci. Și asta în ciuda celor 7 ani de creștere economică închipuită de cel care le-a fost premier.

Articolul precedentUn băiat de 15 ani a murit înecat în Dunăre
Articolul următorGiurgiuvenii mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a-și plăti impozitele cu reducere