Un accident de circulație s-a produs astăzi, pe DJ 603, la Uzunu.

Potrivit IPJ Giurgiu, astăzi, ora 14.00, o femeie de 59 de ani, din comuna Uzunu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din localitatea Uzunu, având intenția de a vira stânga pe strada Teodor Aman, din localitate, s-a angajat în depășirea unui autoturism care circula in fata sa, condus de un tânăr de 26 de ani din comuna Stănești.
Aceasta a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 44 de ani din comuna Stănești, care în urma impactului a ricoșat in autoturismul depășit.
În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a femeii și a tânărului de 26 de ani.
În urma testării cu aparatul Drager, pentru conducătorul auto de 44 de ani, a indicat valoarea de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pentru ceilalți conducători auto, rezultatele au fost 0.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Articolul precedentColiziune în lanț pe DJ 603. Trei persoane au fost rănite
Articolul următorOrdin de protecție provizoriu emis de polițiști