CNAIR a semnat contractul, la sfârșitul lui decembrie 2020, având ca obiect “Construcția Variantei de Ocolire Mihăilești – Finalizare lucrări”, cu ofertantul declarat câștigător S.C. VIAROM CONSTRUCT S.R.L.

Valoarea contractului este de 36.862.651,20 lei fără TVA iar sursa de finanțare sunt fonduri europene nerambursabile. Traseul are o lungime de 3,18 km iar durata contractului este de 72 de luni, din care: 12 luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor.

Construcția variantei de ocolire va cuprinde următoarele lucrări: Realizarea propriu zisă a variantei de ocolire și modernizarea străzii Potcoavei;  Amenajarea intersecțiilor existente în cadrul proiectului; Executarea de intersecții la nivel prin racordare simplă cu arc de cerc; Realizare rețea de iluminat public; Lucrări de siguranța circulației.

Lucrările la centura de la Mihăileşti, Giurgiu, de pe drumul dintre Bucureşti şi Alexandria vor fi finalizate după ce fostul constructor a ajuns la numai circa 30% grad de finalizare după trei ani de lucrări, la un drum de 3 km cu două benzi pe sens.

Proiectul a fost lansat iniţial în 2011 şi a fost oficial reluat în 2016, însă lucrările au avansat într-un ritm extrem de lent.

La sfârşit şi început de săptămână dar şi de sărbători parcurgerea celor aproape 80 km dintre Bucureşti şi Alexandria durează chiar şi cinci ore din cauza traficului aglomerat, iar cozile, ce se pot întinde pe kilometri, sunt formate la intrarea în Mihăileşti, unde se face trecerea de la două benzi pe sens la una singură. Cu toate că proiectul nu presupune poduri complexe pasaje rutiere, ci doar două sensuri giratorii la capete, lucrările pe şantier sunt „invizibile”, neatingând nici măcar 40% după mai bine de trei ani de la începerea (teoretică) a lucrărilor, în ciuda dimensiunilor reduse ale proiectului.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentFată dispărută dintr-un centru de tip familial, găsită de polițiști
Articolul următorȘcolile s-ar putea redeschide pe 8 februarie