Polițiștii de frontieră au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, un cetățean afgan, care a încercat să intre ilegal în România, ascuns în semiremorca unui autocamion. Acesta nu deţinea documente de identitate asupra sa şi intenţiona să ajungă ilegal  în Germania.

În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 08.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, piese auto pe ruta Turcia-România.

Procedând la verificarea exterioară a mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că prelata semiremorcii era secționată, sens în care s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al compartimentului marfă. Astfel, în interior a fost descoperită ascunsă o persoană de sex masculin. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cel depistat este  cetățean afgan, în vârstă de 24 ani.

Acesta nu deținea documente de identitate asupra sa şi a declarat că s-a urcat în mijlocul de transport în timp ce se afla pe teritoriul Turciei, fără ca şoferul să cunoască acest aspect și intenţiona să ajungă pe teritoriul Germaniei.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei cetățeanului afgan, iar conform protocolului româno-bulgar, persoana în cauză a fost preluată de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentUrmează o mini-vacanță de Rusalii
Articolul următorPolițist al Serviciului Rutier prins cu droguri la festivalul Saga