Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetățean din Palestina, care a încercat să intre ilegal în ţară, ascuns în compartimentul motor al unui autocar, care era condus de un cetăţean român.

În data 20 septembrie 2020, în jurul orei 21.45, în Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocar marca SCANIA, înmatriculat în România, cetăţeanul român S.G., în vârstă de 53 de ani, care efectua curse regulate cu turisti români pe ruta Turcia-România.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit ascuns, în compartimentul motor al unui autocar, o persoană de sex masculin.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana este cetățean palestinian, în vârstă de 19 ani. Acesta a declarat că s-a urcat în compartimentul motorului, fără ştirea şoferului, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

De asemenea, șoferul autocarului a susţinut că nu avea cunoştinţă despre persoana ascunsă în  compartimentul motor al autocarului.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, cetățeanul a fost preluat de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedent808 cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Situația cazurilor, din fiecare județ
Articolul următorIncendiu izbucnit la o anexă din comuna Slobozia