Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp, pe DN 41. Două autoturisme au intrat în coliziune, cinci persoane, printre care și trei copii fiind rănite. Circulația în zonă este blocată din cauza accidentului rutier.

Potrivit IPJ Giurgiu, în jurul orei 09.00, un conducător auto de 40 de ani din Frasinu, în timp ce conducea un autoturism Ford, în direcția Frasinu, într-o curbă, a pierdut controlul și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism Lancia.

Acesta din urmă era condus de un bărbat de 46 de ani din Vlad Țepeș, comuna Comana. În urma impactului, au rezultat cinci victime, printre care șoferul Fordului, o femeie de 60 de ani aflată în autoturismul acestuia, precum și trei minori cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani, pasageri în autoturismul Lancia.

Victimele au fost transportate la spital. Șoferii au fost testați alcooltest, rezultatul fiind negativ. Pe numele șoferului autoturismului Ford, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 

Articolul precedentAzi, sărbătoare mare pentru ortodocși și catolici. Ce tradiții sunt
Articolul următorTrafic infernal în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu