La această oră, în punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse se înregistrează coloane mari de autoturisme pe sensul de ieșire din România înspre Bulgaria.
Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere spun că aglomerația este generată de volumul mare de autoturisme și a faptului că autorităţile de frontieră bulgare nu au capacitate de prelucrare adaptată volumului mare de trafic.
Se lucrează pe patru benzi, iar dacă situația o va impune, se va deschide o bandă suplimentară, astfel încât traficul de autoturisme să poată fi fluidizat cât mai repede.
Timpii de așteptare pentru autoturisme, pe sensul de ieșire, pentru autoturisme, este de 70 de minute, și trebuie să știți că veți sta la coadă atât la ghișeele pentru achitarea taxei de tranzitare a Podului Prieteniei, cât și la intrarea în vama bulgară, unde sunt coloane de autoturisme pe patru artere de circulație.