Un minor de trei ani și jumătate, din comuna Comana, lăsat nesupravegheat de părinți, a fost rănit ușor în timp ce traversa strada prin loc nepermis, de conducătorul unui autoturism care nu a mai reușit să-l evite.

Vineri, 12 octombrie a.c., în jurul orelor 16.00, un bărbat de 32 ani, din Orașul Voluntari, județul Ilfov, în timp ce conducea autoturismul pe strada Orhideelor din satul Grădiștea, comuna Comana, județul Giurgiu, către Drumul Național 5A, a accidentat ușor un minor de 3 ani și 6 luni, din localitate, lăsat nesupravegheat, care a traversat strada prin loc nepermis.

Minorul a fost transportat la Spitalul Dr. Bagdasar Arseni din municipiul București pentru efectuarea unor investigații de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentPesta porcină se extinde. A fost confirmată în alte localităţi din județul Giurgiu
Articolul următor10 echipaje de salvare-căutare din Bulgaria, la Seism 2018, prin Vama Giurgiu