Dintre cei 123 de candidați din judeţul Giurgiu validaţi pentru susţinerea examenului de definitivare în învăţământ, 13 au lipsit şi alţi 14 s-au retras, miercuri, înaintea probei scrise.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 31 iulie, contestațiile se depun în intervalul 31 iulie-1 august, acestea se soluționează până pe 5 august, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 5 august.

Stagiul minim de practică obligatoriu pentru obţinerea definitivării în învăţămnânt are o durată de un an şcolar (sau ore de predare echivalente normei de un an), fiind un stagiu efectiv de predare la catedră, în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite.

Candidaţii aflaţi pentru prima dată în situaţia efectuării stagiului de practică trebuie să știe că se pot înscrie la examen doar dacă în anul de stagiu desfăşoară activitate la catedră cu normă întreagă, în calitate de cadru didactic calificat, şi pot susţine proba scrisă dacă finalizează stagiul de practică obligatoriu în sesiunea respectivă.

Articolul precedentCând se vor termina lucrările de asfaltare pe Podul Giurgiu-Ruse
Articolul următorBilanţ îngrijorător pentru pesta porcină africană: 43 de focare şi 12 suspiciuni, în judeţul Giurgiu