Valabilitatea documentelor emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, respectiv de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor aflate în coordonarea metodologică a MAI, Inspectoratului General pentru Imigrări se prelungeşte până la încetarea stării de urgenţă şi sunt recunoscute de autorităţi pe teritoriul României.

„Cetăţenii aflaţi în această situaţie vor avea la dispoziţie 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgenţă”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, joi.

Certificatele de cazier judiciar sau adeverinţele de integritate comportamentală pot fi emise de structurile specializate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române pe durata stării de urgenţă, doar pentru motive temeinic fundamentate menţionate în cuprinsul cererii. În aceste cazuri, se recomandă pe cât posibil utilizarea mijloacelor de comunicare online, pentru evitarea prezentării persoanelor interesate la ghişeu.

Potrivit MAI, procurorii vor emite, din oficiu, ordonanţe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanţă.

Ordonanţele de prelungire vor fi transmise pentru operare la unităţile de poliţie competente, fără a mai fi necesară consemnarea pe dovadă a prelungirii în această situaţie excepţională.

Totodată, se menţine valabilitatea documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare/transcriere, examinare sau preschimbare a permisului de conducere obţinute de către solicitanţi de la alte entităţi, documente care vor expira în interiorul stării de urgenţă (ex. certificat de autenticitate, fişa medicală, dosar şcolarizare şi altele) pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă.

Cărţile de identitate, cărţile de identitate provizorii, menţiuni de stabilire a reşedinţei emise şi prelucrate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) şi de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor sunt valabile pe teritoriul României, inclusiv 90 de zile de la încetarea situaţiei de urgenţă.

Având în vedere măsurile de prevenire şi limitare a răspândirii infectării cu noul coronavirus, pentru situaţii de urgenţă sau care nu suferă amânare, cetăţenii străini şi europeni pot utiliza mijloacele electronice de comunicare la distanţă cu structura competentă teritorial, precum aplicaţia online portaligi.mai.gov.ro, corespondenţa poştală sau alte mijloace conform datelor de contact ce se regăsesc pe site-ul igi.mai.gov.ro.

Articolul precedentEste oficial! 19 cazuri de infectați cu coronavirus, la Giurgiu
Articolul următor150 de combinezoane și substanțe dezinfectante, donate Jandarmeriei Giurgiu de către autoritățile locale