Asociația Oameni, Valori, Fapte a făcut în această săptămână o donație constând în suplimente nutritive naturale, pentru persoanele adulte cu dizabilități și persoanele vârstnice instituționalizate în centre rezidențiale publice din județul Giurgiu, precum și pentru personalul de îngrijire al acestor persoane.

Astfel, în perioada 17-20 ianuarie 2022,  au fost distribuite centrelor pentru persoane adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu, Izvoarele, Valea Bujorului, Tântava și Grădinari, precum și căminelor pentru persoane vârstnice din localitățile Oncești, Hotarele și Singureni, 2670 cutii de suplimente nutritive naturale, în valoare de 27589,64 lei .

“Proiectul de sănătate pentru persoane vulnerabile ne-a deschis frumos orizontul acțiunilor umanitare din 2022. În această săptămână, asociația noastră a desfășurat aceste acțiuni de sprijin umanitar și pentru persoane instituționalizate din județul Giurgiu, dar și pentru personalul de îngrijire din centrele respective, care veghează neobosiți  la starea lor de bine”, a declarat Beatrice Culda, președinte fondator al Asociației Oameni, Valori, Fapte.

Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu adresează mulțumiri Asociației Oameni, Valori, Fapte, precum și tuturor persoanelor implicate în organizarea acestei donații.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Focos de proiectil, descoperit în pădurea Mihai Bravu
Articolul următorLudovic Orban aruncă NUCLEARA despre JAFUL din energie și dosarul UNIFARM! Dezvăluiri la Culisele statului paralel, duminică, ora 21.00