În cadrul campaniei Bunicii noștri, derulată de organizația neguvernamentală SNK din București, 250 de persoane vârstnice, precum și persoane adulte cu dizabilități din cadrul căminelor, centrelor și locuințelor  protejate aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu au primit donații, în data de 8 mai 2020.Imagine

Membrii Asociației SNK au asigurat și transportul donațiilor către structurile rezidențiale din Giurgiu, Oncești, Izvoarele, Valea Bujorului, Mironești și Tântava. Donațiile au constat în  legume, fructe, conserve și alte produse alimentare, precum și detergenți și  produse de igienă.    

 „ Scopul Asociației SNK este de a ajuta oamenii să devină responsabili față de ei înșiși și față de semenii lor, să-și conștientizeze natura umană și să protejeze mediul înconjurător, folosindu-se de învățămintele stoice. Celebrului filosof stoic roman Seneca spunea că <<Nimic nu ne aparţine, doar timpul este al nostru>>”. Fiecare alege ce să facă cu timpul lui. Membrii Asociației SNK folosesc timpul lor pentru a face bine. Acum este timpul să ne ajutăm, să fim solidari. Campania Bunicii noștri s-a derulat în 30 de localități din 24 de județe ale țării.  La Giurgiu am mai derulat un proiect prin care am sprijit copiii de la Școala Specială; pentru că am găsit, prin intermediul giurgiuvencei Carmen Rîureanu, și alți oameni  din Giurgiu receptivi la sprijinul nostru, ne-am oferit timpul pentru a ajuta”, a declarat Anastasia Staicu, vicepreședinta  Asociației SNK.

Articolul precedentMinistrul de Interne: E posibil să fie menținută declarația pe proprie răspundere și după 15 mai
Articolul următorCOVID-19: Situația actualizată din județul Giurgiu