Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat două autoturisme marca Volkswagen, model Passat, ce figurau în bazele de date ca bunuri căutate pentru confiscare.

Alertele erau introduse de către autorităţile germane, 23.11.2021. 

În seara de 24.11.2021, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, doi cetăţeni bulgari, în vârstă de 33, respectiv 46 de ani, conducând fiecare câte un autoturism marca Volkswagen, model Passat.

Cu ocazia verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că autoturismele sus-menționate se află în atenția autorităților germane, figurând în bazele de date ca bunuri căutate pentru confiscare.

Totodată, în cadrul verificărilor, colegii noștri au constatat că plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale celor două autoturisme erau valabile doar pe teritoriul statului german.

În cauză, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracţiunilor de „tăinuire”, faptă prevăzută de art. 270, alin 1 din Codul Penal, raportat la art. 228 din Codul Penal, dar și pentru „ punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prevăzută de art. 334, alin 1 din Codul Penal.

Cele două autoturisme, estimate la o valoare de 5.700 de lei, au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentEurodeputatul Dan Motreanu a votat pentru facilitarea mobilității lucrătorilor în UE
Articolul următorCulisele statului paralel | Ce șanse are ROTATIVA din România, după modelul din Israel. DE CE eșuează guvernele alternative