Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, astăzi, înaintea şedinței CEx, că Răzvan Cuc este susținut de PSD Neamț pentru funcția de ministru al Transporturilor și a precizat că Felix Stroe, liderul PSD Constanța, nu poate să fie ministru, fiindcă nu este parlamentar.

„Răzvan Cuc este membru la organizația PSD Neamț de vreo două săptămâni. (…) Înțeleg îngrijorarea unor colegi din PSD Giurgiu, dar este membru în altă organizație. (PSD Neamț îl susține- n.r.) Foarte tare”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea, marți, la Parlament.

Liderul PSD a mai spus că Felix Stroe, președintele PSD Constanța, nu poate să fie propus ministru, pentru că nu este parlamentar, răspunzând astfel informațiilor apărute în spațiul public potrivit cărora acesta ar fi luat în considerare pentru portofoliul Dezvoltare.

Dragnea a precizat, referitor la posibilitatea ca liderul deputaților PSD, Daniel Suciu, să conducă Ministerul Dezvoltării, să vadă ce va spune CEx.

La rândul ei, Viorica Dăncilă a afirmat că cele două propuneri pentru Dezvoltare şi Transporturi vor fi decise în şedința Comitetului Executiv al PSD.

„Să vedem ce spune CEx, avem şi noi nevoie de un vot în CEx. (…) De ce să vin deja cu nume şi să nu am votul CEx? Dacă CEx nu este de acord cu propunerea mea!”, a declarat Dăncilă.

Șeful Guvernului a spus că „e greu de spus” dacă cele două propuneri vor fi, de această dată, acceptate de președintele Klaus Iohannis.

CEx al PSD se desfășoară marți la Parlament, de la ora 17.00, ședință în care social-democrații vor decide noile propuneri pentru Dezvoltare și Transporturi, după ce Olguţa Vasilescu și Mircea Drăghici și-au retras candidatura, în urma refuzurilor repetate ale lui Klaus Iohannis de a îi numi în funcții.

Decizia social-democraților urmează să fie luată în contextul în care Olguța Vasilescu a anunțat, marțea trecută, că își retrage candidatura pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării, în urma refuzului lui Klaus Iohannis de a o numi. La patru zile distanță şi Mircea Drăghici a spus că își va retrage candidatura pentru portofoliul Transporturi, în contextul în care șeful statului nu a dat niciun răspuns în legătură cu nominalizarea sa în funcție.

Ministerele Dezvoltării și Transporturilor sunt conduse interimar de Eugen Teodorovici și Rovana Plumb. Ele nu au miniștri plini de la finalul anului precedent, iar interimatul la acestea expiră pe 20 februarie.

Articolul precedentBucureștean prins la volan sub influența drogurilor
Articolul următorLucrări de toaletare a arborilor și curățare a spațiilor verzi în Giurgiu