Peste 100 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Școala Gimnazială “Petre Adameșteanu” din localitatea Toporu.

Activitățile au urmărit verificarea modului de gestionare a unei situații de urgență provocate de cutremur, în incinta instituției de învățământ. Totodată, s-a avut în vedere și instruirea elevilor și a cadrelor didactice cu privire la pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de eveniment, pentru a fi în siguranță.

La auzul semnalelor acustice, elevii au reacționat imediat și s-au protejat de cutremur, sub bănci. Aceștia au așteptat un minut pentru a vedea dacă vor fi și replici ale seismului, iar apoi, însoțiți de profesori, au ieșit din sălile de clasă și s-au adunat în curtea școlii.

Elevii participanți au fost interesați și de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, activitățile fiind interactive. Ei au adresat întrebări referitoare la situațiile în care este necesară efectuarea manevrelor de resuscitare, durata acestora și modul în care trebuie realizate. Folosind un manechin, coordonatorul SMURD le-a arătat elevilor cum să le execute corect, iar aceștia au avut posibilitatea de a le exersa.

Pe timpul acțiunilor, au fost distribuite materiale de informare preventivă, din cadrul campaniei naționale “Nu tremur la cutremur” și “Ai grijă la cea mai mare grijă, siguranța copilului tău”.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Mai mulţi cetăţeni străini, cercetaţi pentru introducerea în ţară de bunuri contrafăcute
Articolul următorEdiție explozivă Culisele Statului Paralel! Dezvăluiri incendiare despre căpușarea CE Oltenia: „PNL și PSD, deopotrivă vinovați”