Avocaţii giurgiuveni merg în şcoli şi le vor explica elevilor, pe înţelesul lor, care le sunt drepturile şi ce responsabilităţi au.  

Avocați voluntari din cadrul Baroului Giurgiu se vor implica, în urma încheierii protocolului de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, în  derularea proiectului național intitulat „Fii avocat în școala ta!”.
Proiectul este implementat de către Uniunea Națională a Barourilor din  România în colaborare cu Ministerul Educației și cu Ministerul Justiției şi are  drept scop conștientizarea în rândul elevilor a importanței cunoașterii drepturilor și obligațiilor acestora, dar și a respectării legii, precum și a consecințelor negative pe care nerespectarea legii le poate avea asupra lor. Avocații vor susține in perioada martie-iunie 2022 modulele-pilot pentru elevii din scoli generale şi licee din județ, în contextul creșterii alarmante a fenomenului cunoscut ca „bullying”.
Proiectul urmărește să ofere sprijin și consiliere elevilor, pentru ca aceștia să poată gestiona cu maturitate și într-o modalitate adecvată și corectă problemele 
actuale, ale generației lor. Proiectul Fii avocat în școala ta! cuprinde 5 module, după cum urmează:

1. Fii avocat în școala ta! – Mic ghid de orientare profesională (Informații despre profesiile juridice, rolul fiecărui profesionist al Dreptului, organizarea judiciară etc.)
2. Ce înseamnă să fii liber? – Libertatea mea se termină unde începe libertatea ta. Despre bullying și alte agresiuni
3. Fii COOL, fără să fii Penal- Infracțiunile de violență. Infracțiunile care vizează patrimoniul;
4. Fii COOL, fără să fii Penal- Infracțiunile privitoare la viața sexuală.  Infracțiunile legate de substanțe psihoactive;
5. Fii COOL, fără să fii Penal- Infracțiunile informatice.

Educația juridică în școli este domeniul predilect al campaniei de responsabilitate socială organizate de UNBR, activitățile de educație juridică urmând a continua și în anul școlar 2022-2023, scopul acesteia fiind  promovarea culturii legalității și responsabilității în societate încă de pe băncile școlii. 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentLECȚII de Educație Financiară pentru politicieni – Cum am putea folosi scumpirile în avantajul nostru
Articolul următorTot mai mulți români investesc în piețele de capital – Cum îți poți asigura o pensie decentă din banii tăi