Coaforul și frizeria de cartier riscă să dispară de la 1 ianuarie 2021. Se va ajunge în această situație, atrag atenția specialiștii din lumea „beauty” dacă Ministerul Sănătății nu va modifica normele de igienă pentru cabinetele de înfrumusețare corporală, pe care le-a adoptat de curând.

Legislația care reglementează normele de igienă pentru cabinetele de înfrumusețare corporală nu au mai fost modificate din 2007. Era timpul pentru o actualizare, au arătat reprezentanții Ministerului Sănătății, în momentul în care au pus pe hârtie și au propus modificarea Ordinului 1136/2007 prin OG 15/2020. Modificările aduse au stârnit însă revoltă în rândul specialiștilor din lumea „beauty”: hair-stiliști și cosmeticiene atrag atenția că, dacă Ordonanța va fi pusă în aplicare în forma actuală va duce la desființarea multor afaceri mici.

De exemplu, potrivit noilor norme de igienă, saloanele trebuie să fie compartimentate în funcție de specificul activității, să dețină autoclav pentru sterilizarea instrumentarului, iar destinația de salon de înfrumusețare să fie specificată în actele spațiului. Aspecte dificil de îndeplinit, în momentul în care spațiul este de aproximativ 40 mp – cum este cazul majorității frizeriilor de cartier! – este închiriat și abia supraviețuiește de la o lună la alta.

Pe de altă parte, acestea sunt obligate să cumpăre autoclav pentru sterilizarea instrumentarului. Dar acest dispozitiv costă undeva la 14.000 de lei, iar ele au deja alte dispozitive pentru sterilizare. Apoi, le solicită ca domeniul de activitate să fie specificat în actele spațiului. Dar dacă acesta este închiriat, cum se procedează.

Un alt aspect este faptul că saloanele aflate de la etajul întâi în sus nu vor mai putea fi autorizate.

Deocamdată, specialiștii în „beauty” au reușit să convingă ministerul de resort să amâne termenul de intrare în vigoare al noii legi.

Articolul precedentUn cântăreț de muzică populară, criză în plină stradă, la Giurgiu. De cine susține că este amenințat
Articolul următorMuncitor de la Portul Trimodal din Giurgiu, găsit mort într-o baracă