Un accident rutier grav a avut loc în urmă cu puţin timp pe DN 5C, între localitațile Vedea și Cetățuia.

Au fost implicate un autotren, încărcat cu floarea soarelui și un autoturism. 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ .

În cele două autovehicule se aflau doar șoferii. 

Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit încarcerat. Pompierii au folosit accesoriile specifice pentru a-l extrage, în siguranță, din mașină. Acesta avea starea de conștiență alterată și prezenta multiple traumatisme, fiind preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital. 

Conducătorul tirului, în vârstă de 32 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului. 

Pompierii au asigurat măsurile PSI. 

Imagine

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPreședintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a semnat cererea de aderare a țării la UE
Articolul următorSală modernă pentru operaţii oftalmologice la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu