Un bărbat, de 47 ani, din comuna Orbeasca, județul Teleorman, a fost reținut și este cercetat sub măsura preventivă a controlului judiciar după ce și-a agresat concubina, pe raza localității Mihăilești, în cabina unui autocamion.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mihăilești, județul Giurgiu, efectuează cercetări față de un bărbat, de 47 ani din comuna Orbeasca, județul Teleorman, după ce acesta, în noaptea de 01/02.06.2021, pe fondul geloziei și-ar fi agresat concubina, o tânără, de 38 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se aflau în cabina unui autocamion pe care bărbatul este șofer.

Tânăra a fost condusă la Serviciului Județean de Medicină Legală Giurgiu unde s-a stabilit că prezintă leziuni traumatice care necesită îngrijiri medicale, dar care nu au pus în primejdie viața victimei.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului și s-a constatat  existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, fiind  emis ordin de protecție provizoriu, care la data de 03.06.2021 a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale în vederea confirmării.

Joi, 3 iunie a.c., bărbatul a fost reținut pe o durată de 24 ore, iar în ziua de 04.06.2021 a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale cu propuneri procedurale, procurorul de caz dispunând luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de  60 de zile față de acesta, pentru săvârșirea infracțiunii de “violență în familie”.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentUn autoturism s-a răsturnat pe DN 5, la Crucea de Piatră
Articolul următorCu cât vor crește facturile la gaz și la energie electrică de la 1 iulie