Un bărbat din localitatea Dărăști-Vlașca, județul Giurgiu, este cercetat penal de polițiști după ce a tăiat cu o drujbă un copac dintr-o pădure de pe raza localității Novaci, județul Giurgiu.

Joi, 3 martie a.c., ora 17.17, polițiștii de la Poliția  Orașului Mihăilești au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană care sustrăgea lemne, în zona localității Novaci, a fugit cu un autoturism de culoare albă, înmatriculat în municipiul București.

În urma sesizării și activităților desfășurate, polițiștii Secției  nr. 1 de Poliție Rurală Călugăreni au depistat pe raza satului Dărăști-Vlașca, din județul Giurgiu, un autovehicul, care corespundea descrierii transmise, condus de un bărbat de 44 ani, în care se afla și un pasager, de 42 ani, ambii din localitatea Dărăști-Vlașca, județul Giurgiu.

Din verificări a reieșit faptul că la data de 03.03.2022, în jurul orei 16.00, bărbatul de 42 de ani, s-a deplasat singur în Pădurea Pâslari, în dreptul localității Novaci din județul Giurgiu, unde a tăiat cu o drujbă un copac de esență salcâm, pe care l-a secționat într-un număr de șapte bucăți, intenționând să-l transporte ulterior cu un autoturism.

Polițiștii au identificat împreună cu un angajat al Ocolului Silvic locul unde a fost tăiat copacul, precum și locul unde au fost depozitate bucățile de lemn, acestea fiind lăsate în custodia  pădurarului. Totodată, a fost ridicat în vederea confiscării motoferăstrăul  care a fost folosit pentru tăierea materialului lemnos.

În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăierea fără drept de arbori” și „furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini”.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Bărbat reținut după ce a evadat din arestul la domiciliu
Articolul următorAutoturism în flăcări pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti. Circulaţie blocată pe sensul de mers către Piteşti