Un accident rutier s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 18:30, pe DN 61, în localitatea Letca Nouă din județul Giurgiu, în care au fost implicate două autoturisme și un pieton.

În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul pietonului, un bărbat de 58 de ani, din comuna Letca Nouă, județul Giurgiu.

Cei doi conducători auto implicați în accidentul rutier, o femeie, de 50 de ani din municipiul București, respectiv un tânăr, de 19 ani, din comuna Letca Nouă, județul Giurgiu, au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind 0.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPompierii români în Grecia, pregătiți să intervină pentru lichidarea eventualelor focare izolate
Articolul următorO nouă avertizare meteo de instabilitate atmosferică în toată ţara, până miercuri dimineaţă