Doi cetățeni afgani au fost depistați de către poliţiştii de frontieră giurgiuveni, ascunși printre covoare și alte bunuri textile, în semiremorca unui ansamblu rutier. Aceștia, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean turc, în vârstă de 56 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor prezentate, bunuri textile din Turcia pentru o societate din România.

În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat faptul că semiremorca mijlocului de transport avea prelata tăiată și cusută, motiv pentru au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autocamionului.

Astfel, în compartimentul pentru marfă, printre bunurile transportate, au fost descoperiți ascunși, doi tineri, cetățeni străini.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că persoanele în cauză sunt de cetăţeni afgani, iar șoferul a declarat ca nu avea cunoștință despre prezenţa acestora în autocamion.

În acest context, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cei doi tineri afgani, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.      

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentTransport cu 7 tone de deşeuri electronice şi electrice, oprit la Giurgiu
Articolul următorProprietarii de trotinete trebuie să dețină asigurări pentru a putea circula legal, de anul viitor