Un accident grav a avut loc aseară, în jurul orei 21,00, pe DJ 601, în afara localității Crevedia Mare, județul Giurgiu.

În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul a două persoane, respectiv a șoferului autoturismului, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Brașov și a unui copil de 4 ani, din municipiul București, pasager în autoturism. 
 
De asemenea, două femei, pasagere în autoturism, au fost rănite, respectiv o femeie de 34 de ani, din municipiul București, care a fost transportată la spital cu elicopterul SMURD și alta de 36 de ani, din municipiul București, care a fost transportată la spital cu ambulanța SAJ, pentru acordarea de îngrijiri medicale. 
 
Conducătorul tirului, un cetățean bulgar de 51 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. 
 
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 26 iunie 2021
Articolul următorZeci de tone de pește, impropriu consumului uman, adus pentru comercializare în România. În ce județe a fost găsită marfa